Toate momentele importante când producătorii de telefoane s-au copiat între ei

Telefonul modern are aproape un sfert de secol. Între timp, a devenit extrem de bun și poate înlocui, în multe cazuri, un computer. Ce-i interesant în toată această evoluție e cum au fost introduse funcționalități de unii producători, s-au dovedit un eșec, apoi le-au perfecționat alții.

Primul smartphone a fost al Apple. Era numit Newton și a fost prezentat oficial în 1993. Era o inovație la vremea aceea, deoarece avea un ecran tactil, un sistem de recunoaștere a scrisului de mână și a fost primul care a pornit moda cu „asistent digital personal“. Mai cunoscut este însă IBM Simon, lansat un an mai târziu și oprit în ‘95. Problemele lor erau simple: preț mare, performanță scăzută, baterii proaste.

[related]

Apple a mai așteptat 13 ani și a lansat un model mai bun, iar de-acolo știi cum a evoluat piața. Avem acum miliarde de telefoane inteligente în toată lumea și sute de companii care au apărut și au făcut bani pe piața asta. Între timp, Samsung e lider global, iar Apple a făcut zeci de miliarde de dolari pe-o piață la care nici nu visa acum 25 de ani. De la acest prim eșec începe și lista inovațiilor lansate de unii producători, dar rezolvate mai bine de alții.

BlackBerry, Nokia și HTC, pe când îi preocupa inovația

Înainte ca Apple să lanseze 3D Touch, care presupune că poți apăsa fizic pe ecran pentru mai multe opțiuni, o altă companie a venit prima cu ea: Research In Motion, producătorul BlackBerry. În 2008, RIM a propus un telefon futurist, radical chiar pentru profilul ei: Storm.

Era primul telefon al canadienilor fără tastatură fizică, dar cu sistemul SurePress, brevetat de companie. Astfel, pe un ecran capacitiv puteai apăsa și aveai feedback haptic. Atingerea și apăsarea erau corelate pentru o precizie mai mare. A fost un eșec, dar câțiva ani mai târziu ideea a fost mult mai bine implementată de Apple. Samsung încă încearcă să facă ceva cu acest concept. Huawei n-a mai încercat.

Tot în era „dinozaurilor“, Palm a introdus încărcarea wireless pe telefoane cu modelul Pre. A fost lansat în 2009, putea fi singurul rival pentru iPhone, și îl puteai încărca pe un dock, fără să ai cablu în el. Telefonul per total a eșuat, la fel și compania, care mai târziu a ajuns la HP și acum sistemul de operare webOS e folosit de LG pe televizoare.

În 2012, Nokia a repetat figura cu încărcare wireless. Lumia 920 era însă cam greu și nimeni nu mai avea încredere că poate face ceva bun, chiar dacă avea suportul Microsoft. A fost, desigur, un alt eșec, dar în 2017 putem discuta ceva mai optimist despre această tehnologie.

Și ca să nu uit de ultima mare companie de-acum 10 ani: HTC. Făcea telefoane cu Windows Mobile și avea un început în lumea Android. În 2011, a experimentat însă cu primul telefon cu două camere: Evo 3D. Mai avea și LG telefonul Optimus 3D cu aceeași idee. Sistemul nu erau însă folosit ca în prezent, ci era dedicat videourilor și pozelor tridimensionale, deoarece televizoarele 3D erau pe val. S-a dus valul, s-a dus și inspirația HTC. A mai încercat cu One M8, tot un eșec. Huawei și mai nou Samsung par că au înțeles mai bine conceptul.

Inovațiile semnificative ale Samsung

Poate crezi că Samsung doar a copiat de la Apple. Nu, n-a făcut doar asta, ci s-a preocupat să mai și creeze ceva, cum ar fi modul Multi Window introdus pe Galaxy Note II. Seria Note e în sine un succes mare. Cu ea, Samsung a reușit să creeze o piață pentru telefoane mari pe care acum o domină. Iar cu Multi Window, introdus în altă formă pe Android și pe iOS, a creat un precedent pentru ce ar trebui să însemne multitasking real pe telefon.

Tot Samsung a luat de la sertarul istoriei stylusul, necesar pe ecrane rezistive prea imprecise ca să le folosești doar cu degetul, și a făcut din el un S Pen excelent pe ultimul model de Note 8. În fapt, seria Note a avut încă de la început un stylus, deși ecranul era capacitiv și nu mai avea nevoie de un așa artefact.

Mai nou, se laudă cu scanarea facială, cu display Always-On (copiat pe LG V30 și de ceilalți sud-coreeni) și cu feedback-ul haptic introdus pe S8. Ei bine, pe primul l-a preluat de la Motorola. Pe când era la Google, compania a lansat Moto X, un telefon care-ți afișa pe ecran cele mai importante informații când treceai cu mâna pe deasupra lui. În același an, și Nokia a introdus pe Lumia 925 o funcționalitate similară, i-a spus Glance Screen. Samsung a finisat ideea și o are acum pe toate telefoanele premium.

Scanarea facială a debutat pe Samsung Galaxy Nexus cu versiunea de Android Ice Cream Sandwich în 2011. A fost un eșec, că putea fi ușor păcălită cu o poză (ca acum). Microsoft a experimentat cu ea și vedem zvonuri de cum Apple va aduce opțiunea pe iPhone. Încă nu-i precisă și nu-i nimic lăudabil la ea. Samsung o adaugă însă lângă toate celelalte: PIN, scanner de iris, senzor de amprentă.

Are și senzorul de amprentă o poveste. E disponibil, în prezent, pe aproape orice model high-end, de la Apple până la HTC, dar primul care să vină cu așa ceva a fost Motorola Atrix. Era însă ineficient, imprecis și a dispărut fără probleme în negura inovațiilor. Între timp, OnePlus 5 oferă unul foarte rapid, urmat de Huawei, Samsung, Apple și alții.

Cea mai importantă reușită a Apple

Poate că nu-ți place Apple, poate că nu contează ce-a făcut pe piață dispozitivelor electronice, de la primul smartphone la primul all-in-one, dar ce-a reușit compania e dincolo de inovații și marketing. A compus o echipă și o filosofie de design industrial excepțională. Odată cu revenirea lui Steve Jobs în 1997, Apple a creat produse care sunt simple, minimaliste, de pe care sunt tăiate în fiecare an câte un port, câte o funcționalitate, câte o tastă inutilă pentru a împinge prezentul puțin mai aproape de viitor.

Nu zic că alții nu și-au făcut treaba la vremea lor, multe companii au inovat și au creat produse frumoase de-a lungul timpului, dar Apple a reușit să mențină ritmul de la an la an. În prezent, e admirabil ce face Samsung, ce face Huawei, dar nu au consistență încă, deoarece fac asta de trei-patru ani, maximum. Acum patru ani Samsung încă avea Galaxy S4, un telefon oribil ca design și cumul de funcționalități. Ca să nu mai zic de Huawei, care a schimbat direcția odată cu Mate S, în 2015.

În final, e de urmărit piața dispozitivelor modulare. Google a renunțat la proiectul Ara, iar Lenovo insistă cu modulele pentru seria high-end Moto. De asemenea, și Essential Phone crede că poate crea ceva aici. Încă nu-i o piață, modulele sunt scumpe și partenerii sunt puțini. A încercat și LG cu versiunea G5, a eșuat în mai puțin de un an. Ce rămâne însă valabil e o idee generală între startup-uri și companii din tehnologie: nu contează cine e primul, contează cine face un lucru mai bine.